Misiunea școlii

         Şcoala Gimnazială „Dimitrie Negruţiu” Pogoneşti are ca misiune să ofere educaţie la standarde de calitate , prin centrarea învăţării pe elev, pentru desăvărşirea intelectuală, morală şi profesională a elevilor, în vederea adaptării la schimbarea continuă a societăţii, condiţie esenţială a progresului economic şi cultural, formarea unui absolvent responsabil, autonom, în măsură să decidă asupra carierei, să contribuie la articularea propriilor trasee de dezvoltare intelectuală şi profesională, să posede competenţe care să permită orientarea şi inserţia activă într-un mediu social a cărui principală caracteristică este accelerarea ritmului schimbării.

Viziunea școlii

             Şcoala Gimnazială „Dimitrie Negruţiu” Pogoneşti este o şcoală în slujba comunităţii, având capacitatea de a funcţiona ca o structură eficientă şi echilibrată pentru toate categoriile de copii şi de a asigura progresul tuturor elevilor, astfel încât să „Fii astăzi mai bun ca ieri, mâine mai bun ca azi!”, răspunzând astfel viziunii idealului şi obiectivelor educaţionale ale sistemului naţional de învăţământ, precum şi solicitărilor venite din partea comunităţii, dar şi nevoilor de instruire şi calificare avansate de piaţa muncii.

Fii astăzi mai bun ca ieri, mâine mai bun decât astăzi!

Profesionalism

Fii cel mai bun în domeniul tău de activitate!

Integritate

Ai puterea interioară de a spune adevărul, de a acţiona onest în gând şi în faptă!

Autodisciplină

Ai control asupra propriilor acţiuni, cuvinte, dorinţe impulsuri şi ai un comportament adecvat oricărei situaţii, dând tot ce ai mai bun în orice împrejurare!

Respect

Arată consideraţie faţă de oameni, faţă de autorităţi, faţă de proprietate şi, nu în ultimul rând, faţă de propria persoană!

Responsabilitate

Du la îndeplinire cu consecvenţă obligaţiile care revin fiecăruia, asumă-ţi răspunderea pentru propriile acţiuni!

Cooperare

Arată grijă şi compasiune, prietenie şi generozitate faţă de ceilalţi!