Elevii Școlii Gimnaziale “ Dimitrie Negruțiu “ Pogonești au participat în perioada 5-12 aprilie 2025 la activitățile Programului Erasmus +, Acțiunea cheie 1 – Educație școlară (SCH),Contract numărul – 2024-1-RO01-KA121-SCH-000214941
Cod de acreditare SCH Erasmus+: 2022-1-RO01-KA120-SCH-000111071, program în cardul căruia au vizitat regiunea Peria, localitatea Leptokarya, Grecia.

Prima zi de activități a elevilor din grupul țintă al mobilității s-a desfășurat în două școli, Litochoro și Platon. Elevii școlii au participat activ la activitățile organizate la Școala Platon, fiind implicați în desfășurarea de activități outdoor( activități sportive și lecții de dans tradițional grecesc) și activități tip School tour.

În cea de-a doua zi, în prima parte a zilei, am fost la Școala de stat din Leptokarya unde am participat la o activitate de prezentare a școlii, a principalelor obiective turistice și tradiții grecești, la două ore de curs, una de limba engleză și alta de educație tehnologică. Elevii au vizitat și laboratorul de educație tehnologică. În aceeași zi, am plecat într-o excursie în Salonic unde am vizitat Biserica Sf. Dumitru, Turnul din Salonic, am făcut shopping în bazarul din Salonic și ne-am bucurat de o excursie cu vaporul pe Marea Egee.

A treia zi de activități a fost surpriza proiectului… excursie la Meteora. Am vizitat Atelierul de Icoane Bizantine unde am putut descoperi cum sunt lucrate icoanele și ni s-a arătat cum se fac cele cu foiță de aur. De la magazinul de icoane, am pornit urcusul către Mănăstirea Marele Meteor (Marea Meteora), pe niște serpentine strânse și abrupte. Apoi am coborât, pe aceleași serpentine și ne-am oprit să vizităm satul de la baza muntelui. Am admirat de la distanță frumusețea mănăstirilor Agios Nikolaos (Sfântul Nicolae),Agios Stefanos (Sfântul Ștefan),
Aghia Triada (Sfânta Treime), Marele Meteor și Roussanou. În drumul nostru spre Mănăstirea Sf. Varlaam am făcut o oprire la punctul panoramic Meteora pentru a admira peisajul. Am aflat informații importante despre istoria orașelor Litochoro, Dyon, Platamon, Neos Panteleimonas, Larisa şi altele. De asemenea, am descoperit foarte multe legende legate de acestă regiune, Pieria.

A patra zi de activități s-a desfășurat la școala din Leptokarya. Elevii greci au prezentat informații despre motologia greacă și un dans tradițional grecesc. Elevii școlilor noastre au prezentat un filmuleț despre activitățile școlare și extrașcolare desfășurate în școlile noastre, au prezentat cinci materiale Power Point despre mâncărurile tradiționale românești și două dansuri tradiționale, Brașoveanca și Hora.După amiază, am vizitat orașul Katerini.

Ultima zi de activități am petrecut-o vizitând satul de piatră Paleos Panteleimon, despre care am aflat că este un sat vechi de pastori ridicat in secolul al XV lea. In anul 2003 a fost declarat Monument de Patrimoniu National. Ceea ce este special la acest sat este faptul că este construit în întregime din piatră. Toate străzile sunt pavate cu pietre de munte. Casele și tavernele sunt construite din piatră care se împletesc cu lemnul frumos decorat și cu verdeața specifică zonei. Un alt obiectv al excursiei de astăzi a fost stațiunea Nei Pori și Castelul Platamonas. Nei Pori este o stațiune nouă și modernă în Grecia, situată la poalele legendarului Munte Olimp. Verdele crud din jur, imaginea impunatoare a Muntelui Olimp și claritatea apei mării, fac din această stațiune un loc îndrăgit de tot mai mulți turiști.
Castelul Platamonas este cel mai spectaculos obiectiv istoric de pe Riviera Olimpului. Castelul bizantin de la Platamonas este o fortificaţie datând din secolul al X-lea, amplasată la poalele Muntelui Olimp, cu poziţie strategică asupra drumului de legătură dintre Macedonia, Thessalia şi Grecia de Sud. În a doua parte a zilei am desfășurat activități de ecologizare a zonei de plajă Leptokarya. Seara, elevii au primit certificatele și au participat la petrecerea de ” Rămas bun!”.

Elevii au fost fascinați de legendele antice grecești, de certitudinea că locurile despre care până acum au citit doar în cărți există și în realitate, de tradițiile și obiceiurile asemănătoare cu cele din țara noastră, de peisajele de vis descoperite, de tot ceea ce reprezintă Grecia.